De ce ți-e atât de greu să zâmbești când lucrurile din viața ta nu sunt chiar roz? De ce nu zâmbim când doare ceva? De ce te face să te simți atât de bine o seară în oraș cu prietenii în care să râdeți copios de toate banalitățile din lume?
Pentru societatea umană, zâmbetul a devenit foarte important. Dacă te gândești că existența umană e construită în jurul ideii de grup, un zâmbet care te face instant mai atractiv, mai blând și mai de încredere, devine cumva premisa de la care poate începe o prietenie lungă de o viață. Numai că nu toate zâmbetele sunt reale și nu toată lumea are norocul de a avea prietenii care durează.
Zâmbetul e atât de important pentru creierul tău încât dacă un om pare că-ți zâmbește real, se declanșează reacția de apropiere socială ce va duce la o funcționare optimă a rețelei tale neuronale, cu formarea de neuroni noi(neurogeneză) și cu modificarea celor deja existenți(neuroplasticitate). Dacă persoana din fața ta ți si pare că-ți zâmbește fals sau e încruntată, creierul va declanșa reacția de respingere socială care inhibă formarea de neuroni noi pentru a limita impactul negativ al stimulilor externi asupra ta.
Există două tipuri de zâmbete în esență: unul adevărat și unul fals. Cercetătorii au denumit zâmbetul adevărat zâmbetul Duchenne după numele savantului francez Guilaume Duchenne,cel care a studiat in secolul al XIX fiziologia din spatele expresiilor faciale și au stabilit că acesta e rezultatul contracției voluntare și involuntare a doi mușchi: zigomaticul, cel care ridică colțurile gurii și orbicularis oculi cel care îți ridică pomeții și ți face ridurile de expresie în colțul ochilor. Zâmbetul fals în schimb e rezultatul contracției doar a mușchiului zigomatic pentru că mușchiul orbicularis oculi nu poate fi contractat decât involuntar, iar el se contractă doar ca reacție la emoții pozitive reale. Și ca să fie și mai interesant, cele două tipuri de zâmbete sunt controlate de zone diferite din creier: cel adevărat de sistemul limbic, sediul emoțiilor, iar cel fals de sistemul motor. De aceea oamenii care zâmbesc real sunt mai fericiți decât cei care zâmbesc fals tot timpul.
În plus, zâmbetul e și contagios. Multe studii confirmă că în momentul în care cineva privește un om care zâmbește, primul va deveni mai fericit prin activarea unei rețele neuronale cu neuroni în oglindă de la nivelul hipocampului, girusului cingulat și sistemului limbic.Interesant e că neuromediatorii stării de bine sunt eliberați în cantitate mai mare dacă râzi cu cineva decât de cineva.
Mecanismul neurologic al unui banal zâmbet este unul destul de complicat și încă dificil de precizat clar. Diverse boli neurologice, precum boala Alzheimer sau Parkinson, accidente vasculare cerebrale, scleroza multiplă sau leziuni traumatice ale creierului au făcut ceva lumină în funcționarea circuitului neuronal implicat . În toate afecțiunile poate aparea sindromul pseudobulbar care printre altele determină o tulburare în exprimarea normală a emoțiilor, fiind caracterizat prin accese de râs sau plâns care nu au legătură cu contextul social. O deconectare între căile corticonucleare frontale și caile care controlează mușchii faciali declanșează sindromul pseudobulbar.
