Când haina nu-i face pe unii

0
3814

Sunt sigură că ai auzit de Steve Jobs, dar nu știu dacă te-au frapat și pe tine vizual aparițiile lui în media unde purta celebra lui bluză neagră ?! Nu, nu….nu e mereu aceeași, ci e doar un număr din seria de bluze negre pe care prietenul lui Jobs, creatorul de modă Issey Miyake, le-a creat pentru a-i simplifica acestuia existența. Sau poate , vizitând Barcelona, ai aflat povestea tristă a lui Gaudi care după accidentul lui mortal de tramvai a stat trei zile pe stradă fără a fi recunoscut , el fiind confundat, datorită hainelor, cu un om al străzii.

Și atunci probabil întrebarea care îți apare și ție în minte e: de ce multe din geniile mondiale nu sunt preocupate de aspectul vestimentar? deși trăiesc într-o societate în care pentru majoritatea se aplică regula că haina îl face pe om.

Răspunsul pare unul foarte simplu:majoritatea oamenilor procesează 74 gigabites de informație pe zi. La cei care au un IQ ridicat, creierul lor procesează o cantitate mult mai mare, așa că decizii precum ‘Cu ce să ma îmbrac eu astăzi?’ sau ‘Cu ce mă îmbrac eu la petrecerea de Crăciun a firmei?’ devin niște întrebări care nu ar face decât să le suprasolicite creierul inutil. Genul acesta de persoane, vor alege hainele familiare aproape în fiecare context social.

Matematic vorbind, deși neurocercetătorii credeau că oamenii pot fi atenți la 9 lucruri simultan, se pare că doar 3 e cifra magică pentru majoritatea oamenilor. Peste această valoare, creierul nu mai poate procesa informația și consumi energie mentală, intri în ceea ce se numește option fatigue(oboseală de alegere).

Oamenii deștepti se pare că aleg să nu și ocupe creierul cu informații triviale precum alesul hainelor sau ce mănâncă astăzi, pentru a putea procesa cognitiv informații cu adevărat importante care într-un final îi ajută să devină oameni de succes.

LEAVE A REPLY