Stay cool!

0
2587

Ce e mare, e montat pe perete și e salvarea ta în zilele caniculare? E simplu. E minunea tehnologiei moderne și singurul care ne mai poate salva de ”aerele” tropicale ale lui Lucifer: e aerul condiționat. Numai că, la fel ca orice dispozitiv man-made, el trebuie utilizat responsabil, pentru ca beneficiile să depășească dezavantajele lui.

Aerul condiționat are fără îndoială un trecut sumbru. Povestea începe în 1976, la hotelul Bellvue Stratford din Philadelphia, unde urma să se desfășoare convenția anuală a vetaranilor americani(American Legion). În mod inexplicabil , 221 de persoane au prezentat simptome de pneumonie cu un agent etiologic necunoscut, 34 de oameni au decedat ulterior. Vinovatul pentru decese este o bacterie până atunci necunoscută și denumită ulterior Legionella, care a contaminat apa utilizată în instalația de răcire a aerului condiționat.

Și cum cei care nu învață din greșelile trecutului sunt sortiți să le repete, mai jos sunt prezentate principalele probleme asociate utilizării aerului condiționat:

1)Oboseală constantă
Sunt sigură că și-e cunoscut scenariul în care în mijlocul lunii august, tremuri de frig la serviciu pentru că mulțumită aerului condiționat sunt doar 24 grade veșnic în birou? Medicii avertizează că acest scenariu cu tine tremurând timp de 10 ore e responsabil pentru oboseala continuă pe care o simți.

2)Uscaciune piele și mucoase
Orele îndelungate petrecute sub briza aerului condiționat deshidratează intens. Te trezești astfel cu o piele care strânge, mucoase deshidratate și dificultăți în a respira. Toate acestea te fac vulnerabil pentru infecții respiratorii. Să nu uităm că aerul condiționat se asociază cu rinită cronică ,faringită și laringită.

3)Agravează bolile preexistente
În caz ca nu știai, utilizarea în exces a aerului condiționat îți scade tensiunea arterială, îți agravează artrita , cauzează nevralgii craniene, accentueaza cefaleea și migrena și face managementul terapiei durerii mult mai dificil. Dacă suferi de conjunctivită și blefarită , să te aștepti ca aerul condiționat să le agraveze, precum și să-ți cauzeze probleme dacă ești purtător de lentile de contact.

4)Intoleranță la căldură
Cei care petrec mult timp în medii cu temperaturi artificiale, devin intoleranți la căldură. Acest fapt cauzează printre altele multe din decesele asociate valuri de caldură din perioada verii.

5)Vector pentru agenți patogeni
Aerul tău condiționat este o sursă șocantă de bacterii, fungi, mucegaiuri și alte sute de agenți patogeni, asta și dacă nu ți-ai curățat cam de mult timp filtrele de aer.

Iar la sfârșit, uite niște sfaturi practice pentru ca tu și aerul condiționat să aveți o relație productivă:
-încăperile în care se utilizează aerul condiționat trebuie regulat ventilate
-fă cel puțin o dată pe an o revizie de către un profesionist
-temperatura camerei trebuie să fie între 21-25 grade
-încearcă să menții o umiditate medie de 60-70%
Stay cool!

LEAVE A REPLY