Femeile și bărbații fac parte ,cu sau fără voia lor, din marele război al sexelor. Asemănători , dar totuși destul de diferiți, au fost forțați de natură să încerce să conviețuiască pentru binele speciei. Din păcate, proasta înțelegere a diferențelor naturale între sexe a creat conflicte mai mari sau mai mici, care prin adaugarea zilnică au erodat cuplul ducând în final la distrugerea lui.
În spiritul unei înțelegeri mai bune a acestor diferențe, înțelegere care va permite poate o viață de cuplu mai armonioasă, vom începe un șir de texte, care dezbat tocmai aceste divergențe.
Prima din această serie este vederea. Întreabă un bărbat dacă a auzit de magenta. Sunt sigură că o să devină brusc foarte nedumerit și probabil o să te întrebe dacă nu e un fruct. Cert este că femeile au un spectru de culori lărgit comparativ cu cel al bărbatului. În plus, pentru a recunoaște o culoare , ochiul masculin are nevoie de expunerea la o cantitate mai mare de lumină comparativ cu cel feminin.
Dacă trăiești cu senzația că ”verdele” e la fel și pentru femei și pentru bărbați, află că pentru ei virează un pic spre galben, iar culoarea orange e mai degrabă roșie. Albastrul, verdele și galbenul pot crea mari probleme unui bărbat, acesta fiind mai puțin adaptat pentru a le distinge.
Totuși, bărbații ar câștiga puncte la identificarea unor puncte luminoase dintr-o mulțime de alte puncte luminoase, aptitudine necesară pentru detectarea prădatorilor în vremurile preistorice. Funcția aceasta este atât de importantă încât cortexul vizual masculin responsabil pentru această funcție are cu peste 25% mai mulți neuroni decât cel feminin.
Vederea femeii e mai degrabă adaptată pentru a vedea obiecte statice din proximitate. Secolele de cules fructe sălbatice și au pus amprenta în final , nu?
Dacă ești femeie, nu participa niciodată la un concurs de privit la distanță având adversar un bărbat. Probabil că el va vedea culoarea acoperișului de la 500 de metri distanța, iar tu nu. În schimb, tu vei vedea pe orizontală mai bine ca el.
Noaptea nu este prietenul cel mai bun al unei femei. În modul night vision, bărbații se descurcă mai bine, probabil datorită sensibilității mai mari a celulelor cu bastonaș responsabile pentru vederea nocturnă.
În concluzie, nu pune niciodată un bărbat să recunoască mai mult de cele șapte culori ale spectrului solar și nu pune niciodată femeia să vadă o silueta aflată în departare. Fizic, ambilor le este foarte dificil să o facă.