Plictiseala a devenit pentru majoritatea oamenilor din ziua de azi o stare extrem de greu de suportat. Adepții principiului ”dolce far niente” au dispărut treptat și ireversibil. Secolul 21 a devenit unul al conectivității aproape permanente.
Creierul uman este atât de obișnuit cu o stimulare continuă cauzată de explorarea continuă a Internetului, încât așa zisa deconectare de la el declanșează plictiseala. Nimeni nu mai vrea în ziua de azi să fie plictisit, iar cuvintele magice ”M-am plictisit” duc la producerea unei adevarate furtuni de neliniște pentru individ.
În realitate, plictiseala are un rol benefic, într-o anumita doza, pentru oameni. Plictiseala și creativitatea sunt legate. Astfel, atunci când ești plictisit devii visător, visarea determinând generarea de noi conexiuni cerebrale. Încă din 1990, umanitatea a cunoscut un declin permanent al creativității. Creativitatea a fost mutată în rândul artiștilor, restul fiind orientați spre aspecte mai pragmatice ale vieții. Omul de rând nu se poate plictisi, pentru că nu are timp , prin urmare nu poate fi creativ.
În opoziție o doză prea mare de plictiseală afectează sănătatea individului, prin asocierea cu tot felul de obiceiuri nocive, cum ar fi mâncatul excesiv. Oamenii sunt capabili de tot felul de lucruri ciudate pentru a încerca să elimine plictiseala. Există oameni care se plictisesc mai des decât alții , la aceștia fiind o asociere dovedită cu dezvoltarea unui sindrom paranoid ulterior.
Plictiseala este o stare inevitabilă totuși. Scopul nu este eradicarea ei sau a te plictisi tot timpul, ci mai degrabă stabilirea unei doze potrivite pentru fiecare, care să asigure trecerea creierului pe modul ”visare”. Până la urmă, plictiseala nu e ceva negativ, ea ajutându-l de exemplu pe Newton să descopere gravitația în timp ce stătea , fără nici un scop, sub un copac.
