Ești epileptic! Probabil că te-ai născut așa sau printr-o ciudată conjunctură a sorții ai devenit după ce ai avut un accident vascular cerebral sau te-ai operat pentru o tumoră cerebrală care ți-a făcut viața un chin. Nu e vina ta. Te stresează ideea că ai putea să ai oricând o criză de epilepsie și mai ales oriunde:acasă, pe stradă, la școală sau la gradinița. Și atunci toți se vor uita la tine cu privirea aceea ce ascunde frică, milă și dezgust , iar cel mai mare secret al tău va fi desconspirat pentru totdeauna: ai epilepsie!
Consemnată prima oară în Mesopotamia în jurul anului 2000 î.Hr, epilepsia a însoțit o bună perioadă a antichității fiind privită ca un fel de pedeapsă spirituală a celor care o supărau pe zeița greacă a lunii, Selene. Hippocrate este cel care a negat pentru prima oară caracterul spiritual al epilepsiei și a precizat că este o cauză tratabilă originară la nivelul creierului. În ciuda unei activități intense a lui Hipocrate de a a demonstra originea fizică a bolii, spiritele malefice au continuat să fie responsabilizate, această viziune ducând la stigmatizarea bolnavilor cu epilepsie desfașurată de-a lungul a multor secole:de exemplu,în Anglia, înainte de 1970 , exista o lege care interzicea căsătoria persoanelor cu epilepsie.
Peste 22 de milioane de persoane sufereau în 2013 de epilepsie în întreaga lume. Este o boală neurologică caracterizată prin crize epileptice. Există crize epileptice care nu au o cauză cunoscută, deși unii pacienți dezvoltă crize ca urmare a unei agresiuni directe asupra creierului:accident vascular cerebral, tumori cerebrale, encefalite, malformații ale creierului, sevraj alcoolic sau tulburări legate de electroliți precum sodiu sau potasiu.
Mecanismul patologic este unul complex și implicit elucidat. Cert este că neuronul se află în general într-o stare de echilibru între inhibiție și excitație. Din varii motive, inhibiția este diminuată, astfel încât neuronul se află într-o stare de activitate continuă.
Crizele epileptice pot fi de două tipuri generalizate sau parțiale, primele presupun afectarea ambelor emisfere cerebrale cu pierderea stării de conștiență, in timp ce în cadrul celor parțiale starea de conștiență poate fi păstrată. Deși 60% din crizele epileptice sunt convulsive (vă e sigur familiară imaginea omului care cade brusc pe stradă și are mișcări necontrolate ale întregului corp), mai există și crize non-convulsivante, de exemplu crizele de tip absența, în care activitatea persoanei se oprește brusc pentru o anumită perioadă de timp cu incapacitatea de a răspunde la stimuli externi.
Dincolo de aspectele particulare ale epilepsiei, probabil cel mai important lucru este primul ajutor în caz de apariție a crizelor. Așa că, dacă un pacient face crize de epilepsie în fața voastră, uman ar fi nu să fugiți mâncând pământul, ci să încercați să- l duceți într-un loc unde e în siguranță , să-l puneți în poziția laterală de siguranță(pe o parte cu bărbia ridicată) care il va împiedica pe acesta să aspire secreții în plămâni și să chemați o ambulanță. Procedând astfel este foarte probabil să-i salvați viața unui pacient cu epilepsie, deja stigmatizat intens de o societate care e victimă unei lipse de cultură medicală și care preferă mai degrabă să creadă în demoni sau exorcizari, decât în suferința reală a
unor neuroni.
