Să fii mamă nu este ușor. Studiile confirmă că 10-15 % din mămici se luptă cu depresia post-partum. Ce fac restul de 85-90? Probabil sunt prinse în jocul acela ciudat în care nu pot controla nimic din viața lor.
Să fii mamă este o experiență psihologică extremă. Ești obligată să renunți la autonomie, somn și la minunatele ieșiri de vineri seara, întâlniri care îți plăceau atât de mult, totul pentru a asigura nevoile unui bebeluș. Și dacă experiența în sine nu era îndeajuns de stresantă, te mai răscolesc din când în când și tot felul de pasaje din carțile de dezvoltare a copilului, carți care îți spun că trebuie să fii o mamă zâmbitoare, fericită …perfectă, totul pentru că al tău copil să devină un adult fără traume emoționale prea mari.
Cuprinsă de sentimentul sinistru de singurătate, decizi că e mai bine să te întorci la serviciu.
Dacă te regăsești perfect în povestea de mai sus, trebuie să stai liniștită, comportamentul tău ciudat e doar rezultatul unui cocktail de neurotransmițători care ți-au tot inundat creierul din ultima săptâmâna de graviditate și imediat dupa naștere.
E demonstrat științific că maternitatea duce la modificări la nivelul cortexului prefrontal, mezencefalului și lobului parietal, substanța cenușie devine mai densă și apare creșterea activității în regiuni ce controlează empatia, anxietatea și relațiile sociale.
Sentimentul matern e în esență un sentiment de dragoste imensă, combinat cu nevoia de a proteja de orice bebelușul și cu senzația aceea ciudată că nu faci ceea ce trebuie. În spatele acestui sentiment psihologic, se ascunde un complicat mecanism neurologic.
Ți-e familară denumirea de amigdală cerebrala? În mod obișnuit, ea e sediul memoriei emoționale, fricii, anxietății și agresiunii. La tine, mămico, aceasta își intensifică activitatea, pentru a te face hipersensibilă la nevoile bebelușului tău, motivând pozitiv comportamentul. Când te uiți la fața super simpatică a bebelușului tău care doarme se activează un circuit neuronal care implică amigdala și care îți creează ție , mami, o senzație puternică de plăcere.
În plus , activitatea amigdalei te face să-ți iubești bebelușul mai mult ca ceilalți bebeluși care nu sunt ai tăi. În 2011, un studiu care a implicat mămici a concluzionat că mămicile care declarau că sunt mai fericite când găseau într-o mare de poze, una singura cu bebelușul lor.
La cealaltă extremă, e o amigdală cerebrală cu o activitate redusă, care te face o mămică îngrijorată, anxioasă și depresivă.
Ghici cine e principalul hormon implicat în activarea amigdalei? E simplu, prietena ta , oxitocina, hormonul care te-a făcut acum ceva timp să te îndrăgostești de tatăl copilul tău, te face să devii din ce în ce mai atașată de bebeluș. Partea interesantă e că pe măsura ce crește gradul de implicare în creșterea copilului, cu atât crește și nivelul oxitocinei. Și dacă vrei ca proaspătul tătic să-și iubească tot mai mult copilul, implică-l activ în creșterea lui. E științific demonstrat că astfel va avea un nivel de oxitocină similar cu cel al mamei.
Iată cum, arată din punct de vedere chimic, una din cele mai frumoase și reale povești de dragoste din lume: cea dintre mami, tati și bebelușul lor.
