Doctore, bebelușul meu plânge și nu știu ce are!

*Acest articol a fost redactat de Dr.Cătălina Feodorov, medic specialist pediatru

Numai cine nu a facut o garda în triajul unui serviciu de pediatrie nu a auzit aceste motive de îngrijorare din partea parinților , veniți, cel mai adesea în mijlocul nopții cu un bebeluș extrem de liniștit în scoica lui. “Abia acum s-a liniștit, dar credeți-ne, nimic nu îl liniștește, i-am cântat, ne-am plimbat cu el prin toata casa, nu se oprește din plâns și pace”. Deși este un motiv destul de frecvent de prezentare la pediatru și am observat că și exista un diagnostic pentru asta “ neliniște, agitație”, nu imi amintesc sa fi gasit un capitol distinct în tratatele de pediatrie “plânsul la sugar”, el încadrându-se, așadar, ca multe altele în zona: experiența se dobândește în TIMP. Citind totuși pe această temă am aflat câteva informații, multe bănuite, câteva noi.

Așadar, se știe că plânsul este , cu siguranța, unul din metodele de comunicare între sugari și parinți ( indică de cele mai multe ori statusul său fiziologic, nevoile sale). Calmarea plânsului este privită ca pe un semn de eficiență în dublu sens: parintii se simt capabili , pricepuți iar copilului i-a fost înțeles semnalul său non verbal.

În primele 3 luni de viață plânsul este obișnuință, este total nespecific, de multe ori nu își găsește explicații concrete. De aceea el este sinonim cu termenul de colici ( mai mult de 3 ore pe zi, mai mult de 3 ori pe săptămâna, etc..). În această perioadă copilul depinde foarte mult de parinți pentru tot ce înseamnă integrare în lumea exterioară. Practic, în această perioadă părinții îi formează obiceiurile: mâncare-joaca/activitate-somn. Acum părinții trebuie sa adapteze aceste obiceiuri la semnalele pe care copiii le transmit ( sunt obosit, nu mai vreau să mă joc, mi-e somn) și să își ajusteze propriile nevoi la nevoile acestora ( hai să NU încerc să il adorm mai repede chiar daca nu vrea ca sa pot face curat prin casa). Mai mult, unii copii chiar se nasc mai plângăcioși-adica unii au un prag mai ridicat de reactivitate la stimulii din exterior, când sunt obosiți sunt mai greu de consolat, nu știu să se calmeze singuri-unii copilași se liniștesc singuri – de exemplu își bagă un degețel sau o jucarie în guriță și adorm, ei NU. Aceștia sunt copiii- PROBLEMA. Alți copii, din contră, sunt inaccesibili social, trebuie mereu stimulați de părinți să se joace, să mănânce…

Dupa primele 3 luni se trece într-o nouă etapa a dezvoltării copilului, relația sa cu parintele este ceva mai “matură” , în sensul că acum plânsul devine mai conștientizat- indica frustrare, nevoia de afecțiune. Se spune că , de cele mai multe ori, un copil care plânge excesiv dupa 3 luni nu comunică suficient cu părintele său.

Există mulți factori care declanșează plânsul excesiv, și doar 5 % sunt cauze medicale. Un copil trebuie observat cu mare atenție, el transmite semnale în legatură cu nevoile sale. Problema părinților este aceea că nu le pot traduce mereu. De multe ori, când este agitat iau copilul și se plimbă cu el prin casa, spun ca nu pot face nimic fara să îl țină în brațe toată ziua, îl leagană, îi cântă diverse melodii, dar FĂRĂ SUCCES . De ce? Copilul, deja obosit, este supus unor noi stimuli vizuali, vestibulari, acustici, el devenind MAI alert decat era și plânge. Recomandarea specialiștilor pentru părinți este să se încerce impunerea unei RUTINE zilnice bebelușului ( somn-alimentație-veghe). De asemenea, se vorbește de RECUNOAȘTEREA PRECOCE ( ÎNAINTE CA ACESTA SĂ ÎNCEAPĂ DEJA SĂ PLÂNGĂ) a semnelor de oboseală sau foame și să creeze mediul propice pentru acestea- de obicei un ciclu de activitate/ veghe la aceasta vârstă este de 1ora- 1ora 30 minute).

Există parinți care nu mai știu ce să le arate copiilor lor, depășesc acești timpi, vin cu stimulente din exterior, uneori vizite, plimbari, ceea ce îi hiperexcită uneori pe aceștia din urmă, mai ales dacă au și un fond mai deschis provocărilor. Este OK sa lăsăm copii să se joace și singuri, să aibă momente doar ale lor, în care de cele mai multe ori se descoperă ( urechile sunt o fascinație a lor , parintii cred că , punând mâna la urechiușe, SIGURR au otita). Stresul parinților ( și aici intra TOOT: probleme financiare, de cuplu, afecțiuni medicale) este direct proporțional cu durata de plâns a copiilor. NICOTINA crește motilitatea intestinală și deci intensitatea colicilor.

Ca și completare și noutate a acestui articol, aș dori sa menționez un motiv poate mai puțin cunoscut al plânsului la copil, dar, se pare, frecvent ( ochii nu văd ce mintea nu știe). Sindromul KISS , care apare la copiii a căror prezentație în burtica mamei lor a fost alta decât craniană- pelvină sau transversă de exemplu, din sarcina multiplă, care au suferit o naștere dificilă- extracție complicată-cu forceps, asociind mobilitatea redusă a gâtului ( torticolis, plagiocefalie- occiput turtit), asimetrie a tonusului muscular-remarcat mai ales la somn; el se datorează subluxației vertebrelor cervicale și se corectează daca este consultat un kinetoterapeut priceput.

Așadar, să nu dăm mereu vina pe boli ( reflux, intoleranță la proteina laptelui de vacă, imaturitatea dezvoltarii florei bacteriene) când plânge cel mic și să ne aplecăm mai mult asupra nevoilor sale, să ne gândim ce o fi în capul lui…