*Acest articol a fost redactat de Dr. Iuliana Hanghiuc, medic specialist psihiatru.
“Ai totul pentru a fi fericit/ă, nu înteleg de ce-ți petreci zilele închis/ă în casă plângând…” Vă sună cunoscut? Slăbiciune sau ceva mult mai grav?
“În cultura occidentală a secolului XXI, valorile supreme sunt reprezentate de dezvoltarea/împlinirea personală, profitabilitatea/rentabilitatea și eficacitatea de a consuma. Orice persoană mai puțin vocală, a cărui relații sunt săracite/ sau puțin eficiente în producția socială va fi perceput ca …o persoană bolnavă, un marginal… » (BORIS CYRULNIK , PATRICK LEMOINE « La folle histoire des idées folles en psychiatrie »).
Despre depresie am auzit cu toții, articolele pe acesta temă abundă în media. Subiectul rămâne destul de delicat, de teama prejudecăților, fraza cea mai des întâlnită la debutul unei consultații psihiatrice rămânând « mi-e rușine, nu vreau să credeți că sunt nebun/ă ».
Episodul depresiv este caracterizat de o îmbinare de simptome : dispoziția depresivă, pierderea interesului și a plăcerii, reducerea energiei, reducerea capacității de concentrare și a atenției, reducerea stimei și a încrederii în sine, idei de vinovăție și lipsă de valoare, viziune tristă și pesimistă asupra viitorului, idei sau acte de autovătămare sau suicid, tulburări ale somnului și scăderea apetitului (ICD10).
Datele furnizate de OMS ne arată că sunt mai mult de 100 milioane de cazuri noi de tulburare depresivă diagnosticate în lume în fiecare an și afectează o femeie din 5 și un barbat din 10.
Vârsta aproximativă a instalarii unui prim episod depresiv este de 30-35ani, dar orice persoană poate fi afectata, de la adolescent, până la vârstnic, iar instalarea este cel mai frecvent insidioasă , mai rar brutală.
Printre factorii de risc regăsim predispoziția genetică (rudele de gradul 1), factorii de mediu(un copil cu predispoziție genetică va dezvolta în anumit mediu predispozant depresie), factori biologici (endocrini), evenimente cotidiene și factori sociali. Relația este intrinsecă , un accent important punându-se pe evenimentele de viață percepute ca și stresante. De exemplu o persoană celibatară/divorțată ,fără loc de munca, cu un nivel educațional scăzut ,condiții precare de viață, izolat din punct de vedere social și locuind în mediul urban prezintă un risc crescut în a dezvolta un episod depresiv sau o tulburare depresivă recurentă.
Cu cât frecvența episoadelor depresive este mai mare cu atât intensitatea factorilor stresori sociali necesari pentru a precipita instalarea bolii esta mai mica.
Depresia clinica poate fi clasificată în funcție de simptomele predominante ( melancolie delirantă, anxioasă, stuporoasă, sezonieră, ostilă, atipică), în funcție de terenul pe care se instalează (legată de vârstă, în raport cu sarcina, cu apartenența culturală, patologia psihiatrică asociata), cauzate /datorate une patologii somatice subiacente (patologie neurologică : boală Parkinson, Alzheimer, Wilson, tumori cerebrale, patologie endocrină, cel mai des întâlnită fiind patologia tiroidei), de cauza medicamentoasa (substanțe psihostimulante utilizate o perioada lunga de timp, L-dopa, corticoizii, anumite substante antihipertensive :reserpina, b blocantele, alfa metildopa).
Consecința cea mai importantă a unei depresii netratate rămâne suicidul (mai mult de 800.000 de deces/an la nivel mondial). Chiar dacă femeile sunt mai predispuse în a dezvolta episoade depresive și de a realiza tentative de suicid, numărul deceselor este net mai important in rândul bărbaților, datorită mijloacelor folosite, mult mai agresive.
Tratamentul depresiei nu reprezintă, contrar opiniei destul de răspândite, de voință, ci constă într-o abordare multidisciplinară, în funcție de severitatea patologiei/episodului .Tratamentul medicamentos, atat de demonizat de pacienți, cel mai adesea de teama « dependenței », favorizează reechilibrarea nivelurilor de serotonină, frecvent scăzute la nivel cerebral. Eficacitatea maximă este obținută prin asocierea acesteia cu terapia cognitivo-comportamentală , hipnoza (mulțumim Erickson), terapiile alternative(fototerapia, talasoterapia), iar in cazurile rezistente stimularea magnetică transcraniană.
