E weekend. E soare. O mare de oameni, fugită din orașele supraîncalzite de soare, stă pe plaja Mării Negre. Bătrâni cu multiple afecțiuni cardiovasculare, care în mod normal abia respiră în drumul lor spre piață, rezistă eroic unui soare dogoritor. Copii, de 3-4 ani, lăsați de părinți cu orele să construiască castele de nisip fară nici măcar o pălărie de soare în cap.
Mă uit la copilul vecinei mele de șezlong , care de ceva timp e cam roșu și o rog să-l ducă în camera de hotel sau măcar să-l dea și pe el cu loțiune de plajă. Mă ofer să i-o împrumut pe a mea. Refuză.
Românul este îndrăgostit de plajă și soare. Reminescență din perioada comunistă,când trebuia să te expui la soare pentru a produce vitmina D, marea bronzare a românilor s-a transformat în 2016 în ”marea înroșire a românilor”, în care după o zi petrecută la soare de dimineața până seara, tu și copilul tău s-ar putea să vă alegeți cu arsuri ale pielii și o insolație.
Insolația (heat stroke) apare când organismul este supus o perioadă de timp unui stres(da, ai citit bine, stres!) termic, perioada de expunere poate varia de la individ la individ. Este o urgență medicală, în care temperatura corpului ajunge la peste 40 de grade Celsius, putând cauza leziuni neurologice ireversibile. Inițial, apare edemul cerebral asociat cu simptome precum greață sau vărsătură. Edemul cerebral determină scăderea fluxului de sânge la nivelul creierului, cu ischemie cerebrală secundară. Și pentru ca lucrurile să fie și mai ciudate, expunerea prelungită la soare poate genera tulburări de coagulare cu posibilitatea de a apărea hemoragii cerebrale. Dintre structurile cerebrale, cerebelul, adică centrul coordonarii mișcărilor este mai sensibil la expunerea la căldură. Studii de rezonanță magnetică au arătat diverse modificări predominant în emisferele cerebrale și cerebel, responsabile pentru deteriorarea stării de conștiență, chiar și apariția crizelor epileptice.
În caz că nu știai, mortalitatea în cazurile grave de insolație poate ajunge chiar la 40%. Așa că, dacă vrei să fii un părinte responsabil pentru copilul tău, nu-l mai ține pe plaja între ora 10:00 și 16:00, pune-i o pălărie pe cap , hidratează-l și învață-l că nu este ok să construiască castele de nisip în mijlocul zilei pe plajă. Fă același lucru și tu, pâna la urma copilul copiază ceea ce faci tu, nu ceea ce spui. În final, nu știu dacă vrei să fii responsabil pentru modificările ireversibile din creierul copilului tău sau vrei?!